VIEŢUITOARE
DIN ZONELE UMEDE
Volumul 2 - Mamifere
Enciclopedia copiilor
MINISTERUL MEDIULUI
Direcţia Generală pentru Managementul Apelor
Direcţia Amenajare şi Protecţia Apelor
Compartimentul Protecţia Apelor şi Cooperare Internaţională
Bucureşti
Iunie 2009
Introducere :
Acest volum al Enciclopediei copiilor vă prezintă mamifere din zonele umede ale bazinului Dunării.
Zonele umede sunt întinderi de bălţi, mlaştini, permanente sau temporare, stătătoare sau curgătoare. Este important să le protejăm, deoarece acolo trăiesc multe vieţuitoare.
Cea mai mare zonă umedă din România şi din Europa este Delta Dunării.
În această broşură, veţi descoperi vieţuitoare interesante, despre care voi, copiii, puteţi afla lucruri noi. Este important să le cunoaştem şi să le protejăm.
Bun venit în lumea lor fascinantă!
CASTORUL EUROPEAN – Castor fiber*
Deşi la noi în ţară castorii au fost declaraţi specie dispărută încă de acum peste 180 de ani, din cauza vânătorii excesive, aceste mamifere au început să apară în lunca Mureşului şi pe râul Olt, fiind o specie protejată de lege. Sunt mamifere rozătoare, de talie mare, bune înotătoare şi adevăraţi „ingineri”. Construiesc, cu o măiestrie uimitoare, adevărate baraje şi adăposturi din lemn, pietre de râu şi pământ. Lucrând în comun, rod copacii de pe malurile râurilor.
* - denumirea în limba latină
VIDRA – Lutra lutra
Vidra trăieşte în apele curgătoare, stătătoare, cât şi în Delta Dunării. Are corpul lung, picioare cu degete prinse într-o membrană înotătoare, capul turtit, botul gros, urechi mici şi coadă groasă la bază, fiind adaptată perfect pentru înot. Se hrăneşte cu peşti, păsări, mamifere de apă, raci, moluşte, precum şi larve de insecte. În apă se simte cel mai bine, fiind deosebit de agilă. Îşi construieşte vizuina în maluri foarte înalte, cu intrarea sub nivelul apei şi guri de aerisire. În general, vidra naşte 2 până la 4 pui. Poate trăi şi 18 ani. Nu are duşmani, în afară de om. Este o specie pe cale de dispariţie în România, fiind protejată de lege.
NURCA – Mustela lutreola
O întâlnim pe lângă râurile repezi de munte, sau prin preajma râurilor mari, cu iarbă bogată pe maluri. Rareori, apare şi pe malurile cu iarbă înaltă ale bălţilor. Vânător dibaci şi bun înotător – se hrăneşte în special cu peşti. Este o specie pe cale de dispariţie în România, fiind protejată de lege.
CHIŢCANUL DE APĂ - Neomys fodiens
Trăieşte pe lângă râurile limpezi, marginile de iazuri cu ierburi înalte şi în Delta Dunării. Este un bun înotător, la suprafaţa apei, dar, deseori, se şi scufundă, după care iese pe uscat. Se adăposteşte în galerii subterane, pe care le sapă în maluri, deasupra nivelului apei, dar şi în scorburile trunchiurilor arborilor de pe mal. Permanent înfometat, consumă peştişori şi broaşte. Din cauza neglijenţei oamenilor, specia este pe cale de dispariţie în ţara noastră, fiind întâlnite rar grupuri mici şi izolate. De aceea, chiţcanul de apă este o specie protejată de lege.
ŞOBOLAN DE APĂ – Arvicola terrestris
Mamifer cu o greutate de aproximativ 300 grame şi o lungime ce poate atinge 18 cm, şobolanul de apă trăieşte pe marginea lacurilor şi râurilor de şes, cu multă vegetaţie, dar şi în lunci, livezi, fâneţe şi păşuni. Se hrăneşte cu plante verzi, fiind activ atât ziua, cât şi noaptea. Sapă galerii complicate, ce ajung până la 80 metri lungime.
BIZAM – Ondatra zibethica
Bizamul este cel mai mare şobolan din România, total dependent de apă şi adaptat vieţii acvatice. Se hrăneşte cu muguri, lăstari, fructe, plante acvatice şi, mai rar, peşti, raci, scoici. Este activ noaptea. Îl întâlnim de-a lungul fluviului Dunărea, în Delta Dunării, pe râurile Prut şi Siret. Se retrage în galerii săpate în maluri, cu ieşiri în apă şi pe uscat. Este originar din America de Nord.
LUPUL – Canis lupus
Animale de pradă, lupii trăiesc în Delta Dunării şi zonele subcarpatice. Adulţii pot atinge peste 2 metri lungime şi 30-50 kilograme, uneori depăşind 70 de kilograme. Lupii au blana de culoare cenuşie – în zonele temperate, vara, blana devine mai închisă la culoare şi iarna, mai deschisă. Lupii au rolul de a păstra echilibrul natural din zonele unde sunt răspândiţi, deoarece animalele bolnave şi slabe le cad deseori pradă. În general, atacă cerbi, mistreţi, iepuri, animale domestice. Urmăreşte prada ce îi scapă şi nu are duşmani, în afară de om. Este foarte rezistent la efort (poate parcurge într-o noapte şi 40 km) şi are simţurile foarte dezvoltate. Este o specie pe cale de dispariţie în România, fiind protejată de lege.
PISICA SĂLBATICĂ – Felix silvestris
Pisica sălbatică este o felină carnivoră, cu o blană deasă şi călduroasă. Ajunge până la 10 kg şi 80 cm lungime. În România, pisica sălbatică trăieşte în Delta Dunării şi zonele muntoase, cu păduri dese. Este un animal carnivor, ce vânează, în amurg, rozătoare mici, iepuri, păsări. Atacă brusc, prin surprindere, după ce se apropie cu şiretenie de pradă. Pisicile bătrâne atacă şi iezii de căprioară. Niciodată, pisica sălbatică nu urmăreşte prada care i-a scăpat. Naşte, în scorburi de copaci, sau în crăpături de stâncă, o dată pe an, 3 până la 6 pisoi. Poate ajunge şi până la vârsta de 15 ani.
VULPEA – Vulpes vulpes
Întâlnim vulpea în Delta Dunării, păduri, pe cîmp, sau în zonele cu bălţi. Este un mamifer carnivor, ce se hrăneşte cu şoareci, iepuri, ouă, păsări sălbatice şi domestice, insecte, dar şi fructe de livadă şi pădure. La vânătoare, se bazează pe simţurile bine dezvoltate, îndeosebi auzul. Deseori, când îşi pândeşte prada, păsările – îndeosebi coţofenele şi gaiţele – o dau de gol. Îşi face vizuina, construită din galerii etajate, cu mai multe ieşiri, în gropi sau maluri nisipoase. Vizuina se transmite din generaţie în generaţie şi atinge uneori 50-60 m lungime. Aici, naşte 3 până la 6 pui. Poate trăi până la 12 ani.
MISTREŢUL – Sus scrofa
Cu o greutate de până la 350 kg, mistreţul este un mamifer foarte puternic. Îl întâlnim în Delta Dunării, în pădurile montane şi în cele din zona de deal. Este un animal de noapte, omnivor – consumă rădăcini, ferigi, ghindă, ciuperci, dar şi melci, şoareci, şopârle, păsări, pui de iepuri, insecte. Are auzul şi mirosul foarte bine dezvoltate, în schimb văzul este slab. Femela naşte, într-o groapă, 4-10 purcei, care au o blană cafenie cu dungi gălbui. Mistreţii trăiesc în grupuri şi se deplasează în funcţie de hrană sau adăpost. În iernile foarte grele, pot muri, însă, de foame. Ajung uneori până la vârsta de 30 de ani.
Bibliografie:
Călăuză în lumea plantelor şi animalelor (Ghid ilustrat)
Editura Ceres - Bucureşti, 1985
Prof. Dr. Constantin PÂRVU
Dr. Stoica GODEANU
Ing. Laurenţiu STROE
Ilustraţii: Mircea ŞERBAN
Felicia IONESCU
Valeria PAULIAN
Marilena NEGREA
Cartea roşie a vertebratelor din România
Curtea Veche - Bucureşti, 2005
Academia Română
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Editori: Acad. Nicolae BOTNARIUC
Dr. Victoria TATOLE
Zoologia vertebratelor
Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti, 1983
Prof. Univ. Dr. Traian CEUCA
Conf. Univ. Dr. Niculai VALENCIUC
Lector univ. Dr. Alexandrina POPESCU
Atlas zoologic
Editura Didactică şi Pedagogică – Bucureşti, 1979
Prof. Univ. Dr. Doc. Constantin BOGOESCU
Prof. emerit Alexandru DABIJA
Prof. emerit Emil SANIELEVICI
Ilustraţia:
Ion TOMA
Virgil JANSEN
Enciclopedia „Vieţuitoare din zonele umede, Volumul 2 - Mamifere” este realizată de Ministerul Mediului, prin Direcţia Generală pentru Managementul Apelor - Direcţia Amenajere şi Protecţia Apelor, în cadrul activităţilor de conştientizare a copiilor privind importanţa cunoaşterii şi protejării ecosistemelor acvatice.
Versiunea electronică a enciclopediei poate fi citită pe www.mmediu.ro – secţiunea „Pagina copiilor”.
Mulţumim cadrelor didactice şi elevilor şcolilor generale din Galaţi şi Feteşti, care au realizat unele desene, special pentru această broşură.
Şcolile menţionate au fost implicate în desfăşurarea proiectului educaţional „cartea Dunării albastre”, ca materie opţională de studiu.
Pentru a cunoaşte şi alte vieţuitoare din zonele umede, vă recomandăm broşura „Vieţuitoare din zonele umede, Volumul 1 – Peşti şi păsări” (publicată pe www.mmediu.ro – secţiunea „Pagina copiilor”).
MINISTERUL MEDIULUI
Direcţia Generală pentru Managementul Apelor
Direcţia Amenajare şi Protecţia Apelor
Compartimentul Protecţia Apelor şi Cooperare Internaţională
Bucureşti
Iunie 2009
English Summary
This educational booklet „Living Beings from the Wetlands, Volume 2 – Mammals” is written and designed within the Ministry of Environment, General Directorate for Water Management – Water Protection and Planning Directorate. It is a part of the children raising awareness activities, regarding the importance of the aquatic ecosystems knowledge and protection.
By reading this booklet, children will be able to find out more about these mammals, their habits and habitats.
Mammals, such as the wolf, fox, European beaver, wildcat, otter, mink and others are presented to the children in an understandable manner.
In order to actively involve children in illustrating this booklet, we have organised a drawing contest in schools situated along the Romanian Danube river.
After the sellection process, 6 drawings have been selected from 2 schools situated in Galati (school no. 28 „M. Eminescu”) and Fetesti (school no. 6 „Mihai Viteazul”).
These 2 schools, among other 20 situated along the Romanian Danube river, were involved in the educational project „The Blue Danube Book” – the Romanian version of „The Danube Box” project, initiated by the International Commission for the Protection of the Danube River (ICPDR).
We would like to thank to all the teachers and pupils, who send us their drawings, especially for this educational booklet.
GOVERNMENT OF ROMANIA
MINISTRY OF ENVIRONMENT
General Directorate for Water Management
Water Protection and Planning Directorate
Water Protection and International Co-operation Compartment
Bucharest
June 2009
Broşură editată cu sprijinul
Asociaţia Parteneriatul Global al Apei din România – GWP România este structura la nivel naţional, parte a Global Water Partnership din Regiunea Central şi Est- Europeană (GWP-CEE), care cuprinde 8 ţări dunărene şi cele 4 ţări baltice.
La rândul ei, regiunea GWP-CEE face parte din Global Water Partnership – GWP, alături de alte 13 regiuni, care practic acoperă aproape întregul glob pământesc.
Mai multe informaţii despre GWP-România puteţi afla pe site-ul www.GWP-Romania.ro, despre GWP-CEE, pe site-ul www.GWPCEEForum.org, iar despre GWP pe site-ul www.gwpforum.org.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu